Sute de copii s-au bucurat de Crăciun la Globalworth Christmas Charity Days

Peste 900 de copii din fundații și case de plasament din România au descoperit magia Crăciunului în jurul lumii la cea de-a cincea ediție a Globalworth Christmas Charity Days, unul dintre cele mai mari evenimente caritabile din București, organizat de Globalworth Foundation.

„Globalworth Christmas Charity Days este o inițiativă cu tradiție pentru noi, pe care o organizăm încă din primul nostru an de activitate. Sărbătorile sunt mereu cel mai bun moment pentru a aduce un strop de fericire celor din jurul nostru și e o încântare să vedem, an de an, zâmbetele a sute de copii care petrec Crăciunul alături de noi. Ediția aceasta a fost cu atât mai specială cu cât a fost una dintre primele inițiative desfășurate sub Globalworth Foundation, pe care am lansat-o în luna decembrie a anului trecut. Prin această fundație vom continua implicarea în comunitățile în care ne desfășurăm activitatea, prin proiecte realizate în jurul a trei piloni principali, și anume oameni, locuri și tehnologie”, a declarat Georgiana Oltenescu, Head of Marketing and Communication la Globalworth.

Evenimentul a avut loc între 17 și 19 decembrie, iar copii de la mai multe asociații, precum United Way, Hospice Casa Speranței, Organizația Umanitară Concordia și Centrul de Plasament Vălenii de Munte, au descoperit Crăciunul în jurul lumii printr-o serie de ateliere care și-au propus să le prezinte acestora tradiții specifice diferitelor continente.

Din Africa, au poposit culorile vesele, folosite în realizarea unor cărți poștale pe care copiii au putut scrie un gând bun pentru cei dragi. Americile au fost reprezentate de păpuși brodate cu motive tradiționale, iar atelierul dedicat Europei a fost o întoarcere în timp, cu multe decorațiuni inspirate de natură. Cei mici au folosit lemn, conuri de pin și fructe uscate pentru realizarea acestora. Polul Nord și Polul Sud au adus cu ele magia Crăciunului, iar cei mici au confecționat decorațiuni inspirate de reni și pinguini din hârtie. Desigur, n-am uitat Asia, cu ale sale ghirlande din hârtie colorată. Iar cele 3 zile de evenimente au fost completate de o atmosferă de poveste, cu colinde, momente de magie și chiar de vizita lui Moș Crăciun.

Partenerul celei de-a 5a ediții a Globalworth Christmas Charity Days a fost Diverta, care s-a alăturat cauzei companiei.

Share this post

No comments

Add yours