Salvati Copiii, apel disperat:”E nevoie urgentă de 900.000 de euro, pentru a-i salva pe copiii nascuți prematur”

Salvați Copiii România a creat o rețea de sprijin imediat, prin dotarea maternităților cu aparatură medicală indispensabilă salvării nou-născuților prematur.

Astfel, numai de la începutul anului 2019, organizația a centralizat peste 35 de solicitări de echipamente medicale pentru dotarea maternităților din țară, iar suma necesară pentru că aceste maternități să poată interveni adecvat pentru salvarea prematurilor este de aproximativ 900.000 de euro.

Începând din 2019, fiecare contribuabil poate intră în rețeaua de ajutor imediat a maternităților, redirectionand 3,5% din impozitul pe venit către cauza prematurilor, prin Salvați Copiii România.

Termenul limita de depunere a Formularului 230 este 15 martie 2019, acestea putând fi completate cu datele personale, semnate și depuse personal la administrațiile financiare sau trimise prin poștă, cu confirmare de primire, până la dată de 15 martie 2019. Suma nu trebuie menționată în formular, ea urmând să fie completată de administrația financiară.

”În cei șapte ani de când am început acest program de combatere a mortalității infantile s-a născut o adevărată rețea de sprijin. În lipsa unor politici ale statului, coerente și direcționate către beneficiar, am creat, ad-hoc, o rețea a ajutorului imediat, cum ii spunem noi. Mecanismul de funcționare a acestei rețele este transparent și extrem de util: maternitățile ne trimit listele cu necesarul urgent, iar noi, la Salvați Copiii, punem în mișcare mecanismul de sprijin: căutăm surse de finanțare, cumpărăm echipamentele medicale, astfel încât acestea să ajungă cât mai repede la medicii care se lupta pentru viață prematurilor”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Mai mult de jumătate dintre copiii născuți prematur și care au nevoie de intervenție medicală imediată și adecvată nu pot fi îngrijiți optim în maternitățile din România, unde sunt asigurate doar 300 de locuri în terapia intensivă neonatala (30 de locuri la un milion de locuitori), dintre cele aproximativ 600 necesare.

În ultimii șapte ani, Salvați Copiii România a investit aproximativ 4 milioane de euro în dotarea a 88 de maternități și secții de nou-născuți din 41 de județe ale țării cu 515 echipamente medicale, care au ajutat la supraviețuirea a peste 42.000 de copii.

Share this post

No comments

Add yours