ROMÂNIA RESPONSABILĂ. Klaus Iohannis, gest impresionant pentru un copil sărman

Noul președinte al României, Klaus Iohannis, a făcut un gest impresionant înainte de Crăciun, ceea ce demonstrează o responsabilitate a președintelui pentru atâția părinți din diasporă ce și-au pus speranțele în el și i-au dat votul de încredere, gândindu-se la o schimbare, gândindu-se că vor avea condițiile de trai în țară, care să le ofere posibilitatea să stea alături de copiii lor.  Klaus Iohannis a amers acasă la un copil sărac, ai căror părinți muncesc în străinătate. 

10850049_750339631719957_575901325218339300_n

După acest moment, Klaus Iohannis a făcut o promisiune printr-un mesaj postat pe pagina sa de socializare:

Dragii mei,
Crăciunul este o sărbătoare a familiei și a copiilor. În România se află însă cei mai mulți copii despărțiți de părinți din Uniunea Europeană. Siliți de greutăți să părăsească țara și să muncească în străinătate, mulți părinți își văd copiii o dată sau de două ori pe an. Alteori, îi văd odată la câțiva ani. Singurătatea, abandonul, frica de ziua de mâine, absența dragostei îi transformă pe copiii rămași acasă în cetățeni care cu greu vor ști să-și găsească un drum în societate. Cum să fie generoși și cum să dăruiască dragoste în jurul lor când nimeni nu i-a învățat căldura sufletească a unui cămin? Românii care au stat la cozi interminabile, pe ploaie și frig, ca să mă voteze, au făcut acest lucru și cu gândul la copiii lor. Au sperat că vor avea, în sfârșit, o șansă să se întoarcă acasă și să trăiască o viață de familie firească. Voi face tot ce îmi stă în putință pentru ca familiile să se reunească pe parcursul mandatului meu și să vindece rănile lăsate de despărțirea îndelungată. De Crăciun, creștinii se adună în jurul bradului, cântă colinde și mănâncă bunătăți, cinstind nașterea Pruncului Isus în ieslea din Betleem. Gândurile mele se îndreaptă în aceste zile de sărbătoare către toți copiii ai căror părinți sunt departe, către toți părinții care duc dorul copiilor lor, către toate familiile de români din țară și din străinătate. Vă urez tuturor Crăciun binecuvântat, încredere în viitor și speranță în viața tuturor copiilor României!

 

Share this post

No comments

Add yours