Peste 500 de persoane au alergat, la Marșul și Crosul Casiopeea de la Brașov, pentru speranța la viață și dreptul la feminitate

Peste 500 de persoane au alergat, sâmbătă, pe aleile de sub Tâmpla, în complexul Olimpia, în cadrul celei de-a 4-a ediții de la Brașov Marșului și Crosului Casiopeea Brașov organizat de Asociația Casiopeea, pentru a susține, cu entuziasmul și grija lor față de semeni, speranța la o viață normală și dreptul la recâștigarea feminității. Roz este culoarea speranței, a vieții și a optimismului, dar este și culoarea simbolică a Marșului și Crosului Casiopeea, o acțiune bianuală ce are ca obiectiv strângerea de fonduri pentru achiziționarea de proteze mamare destinate femeilor care au suferit o operație de masteoctomie.

UNIS_9824

De la an la an, rezultatele acestei inițiative susținute cu mult entuziasm și solidaritate sunt tot mai vizibile, au declarat organizatorii, care au reiterat nevoia ca statul român să se implice mai mult prin oferirea posibilității de a face controale medicale gratuite, iar cauza femeilor atinse de cancerul la sân să devină o prioritate națională.

Crosul este o acțiune umanitară exemplară bianuală, cu ediții la Brașov și București, care vizează mobilizarea de donatori, prin achitarea taxei de înscriere de 40 RON/adult sau o donație de 1 până la 5 lei, respectiv 15 lei la copiii și adolescenții înscriși, în scopul achiziționării de proteze mamare destinate femeilor atinse de flagelul cancerului. Participanții s-au putut înscrie la 7 categorii de curse: copii 6-11 ani (fete și băieți), adolescenți 12-16 ani (fete și băieți), femei +16 ani, bărbați +16 ani, Marșul Familiei (pentru toate vârstele).

Sub sloganul ‘Învingătorii poartă roz’, Crosul Casiopeea Brașov a adus împreună luptătorii împotriva acestei boli cumplite cu supraviețuitorii ei și a încurajat recuparea emoțională și reintegrarea lor socială a femeilor atinse de flagelul cancerului la sân. Valorile promovate de organizatori sunt cele ale afirmării umanității, inițiativei civice și spiritului competiției sportive: respect pentru viață, prietenie, consecvență, fair-play, determinare și curaj. Rezultatele excepționale dovedite încă de la prima ediție sunt un omagiu adus feminității regăsite și dreptului la o viață normală.

Un alt obiectiv al Marșului și Crosului Casiopeea vizează prevenția și informarea publicului cu privire la depistarea cancerului de sân. Astfel, fiecare participant adult a primit un voucher pentru ecografie generală, ecografie mamară sau consultație medicină generală, grație parteneriatului cu clinica Hiperdia din Brașov.

Cea de-a 4-a ediție a Marșului și crosului Casiopeea din Brașov a fost organizată de Asociația Casiopeea alături de Asociatia Glasul Prieteniei, cu sprijinul Primăriei Brașov și în parteneriat cu Alianța Franceză din Brașov și Comitetul Olimpic și Sportiv Român.

A doua cursă anuală are loc în mod tradițional în luna septembrie, la București. Până în prezent, la cele 5 ediții ale evenimentului de la Brașov și București, peste 15.000 de participanți au parcurs în jur de 40.760 de kilometri pentru a dovedi solidaritatea românilor și empatia reală pentru femeile aflate în suferință. Grație eforturilor participanților, au fost achiziționate 1.400 de proteze mamare.

Share this post

No comments

Add yours