Membrii trupei Cargo susțin Patrula de Reciclare în drumul spre record

Membrii trupei Cargo s-au alăturat unei inițiative inedite, astfel că susțin activitățile tinerilor din Patrula de Reciclare. Mai exact, basistul trupei, Florin ”Xbass” Barbu a amenajat în magazinul său de muzică de la Sibiu, Xbase, un punct de colectare a deșeurilor electrice.

cargo-619x300

Cei care trec pragul Xbase, pentru cunoscători – ”Prăvălia lui Barbu”, găsesc nu numai o lume a instrumentelor și echipamentelor muzicale sofisticate ci și un loc unde pot preda la reciclare baterii și acumulatori uzați, becuri și neoane arse si alte aparate electrice mici.

Fiecare deșeu electric colectat la Xbase și la alte puncte ale rețelei naționale de colectare în beneficiul Patrulei de Reciclare se adaugă la performanța elevilor înscriși în program, în cursa către recordul de un milion de kilograme de deșeuri electricecolectate în România, până acum!

”Și ca muzician, și ca tată, am o legătură specială cu tinerii. Îmi place să îi ajut să descopere muzica, mă implic cu plăcere în proiecte de educație. Agenții din Patrula de Reciclare sunt foarte activi și ambițioși, merită susținuți de toți membri comunității. Există pentru oricare dintre noi un mod de a-i ajuta. Eu am instalat un punct de colectare a deșeurilor electrice în Xbase, ca să contribuim și noi la succesul acestor copiii” declară Florin Barbu.

Orice firmă, instituție sau organizație poate obține statutul de Suporter al Patrulei de Reciclare și se poate implica în mod gratuit într-un proiect național de responsabilitate socială și educație de mediu. Detalii pe www.patruladereciclare.ro

Share this post

No comments

Add yours