MasterCard, un proiect ”altfel” pentru elevi! Susține educația financiară

 În ziua de astăzi, mulți tineri obișnuiesc să cheltuie toți banii pe care-i au, fără să țină cont de faptul că va veni o zi în care vor avea nevoie. Tocmai de aceea, MasterCard susține ”Olimpiada Micilor Bancheri”, un proiect inedit organizat de Asociația pentru Promovarea Performanţei în Educaţie, Revista Cutezătorii şi Universitatea din Bucureşti şi sprijinit de Banca Naţională a României.

Sly boy at the table with money

Astfel, prin intermediul acestui proiect, peste 2.500 elevi din ciclul primar din 15 judeţe şi municipiul Bucureşti vor avea ocazia de a-și testa cunoştinţele de educaţie financiară şi creativitatea. Concursul a demarat la începutul lunii martie 2015, când elevi din peste 50 de localităţi au susţinut o proba scrisă de verificare a cunoştinţelor de educaţie financiară.mastercard2

Ne bucurăm de succesul pe care l-a avut acest proiect în rândul elevilor, atât pentru că ne arată un interes real din partea copiilor pentru acumularea de cunoştinţe financiare, cât şi pentru că acest lucru înseamnă un nivel mai ridicat de educaţie financiară în viitor. Copiii de astăzi sunt adulţii de mâine care, prin proiecte de acest tip, vor lua decizii financiare informate şi mature, ce vor ajută la construirea unei Românii în care comportamentul financiar responsabil este o normalitate”, a declarat Cosmin Vladimirescu, General Manager, MasterCard, România.

Primii trei elevi cu punctajul cel mai ridicat la această proba din fiecare din cele 77 de şcoli participante au trecut în etapă următoare, de elaborare a unor proiecte, precum afişe, fotografii, desene, machete etc., pe tema educaţiei financiare, unde elevii şi-au putut testa şi creativitatea.

Dintre aceştia, 100 au fost selectaţi să participe la etapă finală, care va avea loc în dată de 30 aprilie 2015 şi care va constă în susţinerea unei probe scrise. În urmă acesteia vor fi selectaţi patru câştigători, iar alţi şase elevi vor primi menţiuni. MasterCard va acordă, la rândul sau, un premiu, pentru cel mai inovativ proiect.

Share this post

No comments

Add yours