HORNBACH, inițiativă inedită! A demarat cel de-al treilea proiect de formare profesională pentru liceeni

HORNBACH, unul dintre cei mai importanți retaileri locali de materiale de construcții și grădinărit, care are peste 700 de angajați, a demarat cel de-al treilea proiect ”Școala de Carte și Meserii”, un proiect de responsabilitate socială prin care sprijină activ învățământul profesional dual.

Iniațiator al acestui proiect încă din anul școlar 2017/2018, când a fost implementată legislația în domeniul învățământului dual în România, HORNBACH continuă programul de formare profesională și în anul școlar 2018/2019, punând la dispoziție 30 de locuri pentru elevii care doresc să facă practică în rețeaua de magazine, unde se vor specializa în meseria de comerciant-vânzător.

Cursurile teoretice sunt dedicate elevilor din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a și se derulează în parteneriat cu cinci școli din România, respectiv Liceul Tehnologic „Mircea Vulcănescu“ (București), Liceul Tehnologic „Barbu A. Știrbey“ (Buftea), Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu“ (Timișoara), Colegiul Național Economic „Andrei Bârseanu“ (Brașov) și Colegiul Economic „George Barițiu“ (Sibiu).

Cursurile practice se derulează în magazinele HORNBACH din București-Ilfov (Militari și Balotești), Sibiu, Brașov și Timișoara. În magazine, elevii sunt instruiți de tutori dedicați și de un coordonator de formare profesională, de la care învață principiile meseriei de comerciant-vânzător, strategiile de interacționare cu clienții, metodele de prezentare a mărfii.

Proiectul se derulează pe o perioadă de trei ani, în prima promoție fiind înscriși 25 de elevi, care se află în cel de-al doilea an de practică și care vor absolvi în vara anului 2020. Pe durata cursurilor, practica reprezintă 30% din totalul orelor din clasa a IX-a, 50% din clasa a X-a și 70% din clasa XI-a.

„HORNBACH dorește să se implice activ în dezvoltarea forței de muncă din țările în care își desfășoară activitatea, analizând atent oportunitățile din domeniul educației, dar și reglementările legislative, astfel încât, acolo unde legislația ne permite, să oferim învățământ profesional și studiu dual. Atmosfera de lucru în familia extinsă HORNBACH este dominată de spiritul de echipă și susținere, de siguranţa locului de muncă, aprecierea şi recompensarea performanțelor individuale, dar și de libertatea de a dezvolta idei inovatoare. Tinerii în formare lucrează alături de oameni cu experiență, cu toții fiind uniți prin loialitate, umanitate și încredere. Se acordă atât dreptul de a face greșeli, cât și dreptul de a beneficia de perspective profesionale“, a declarat Mugurel-Horia Rusu, Director General HORNBACH România.

Inițitiva HORNBACH a venit din nevoia de îndrumare a elevilor către școala pe care doresc să o urmeze după finalizarea clasei a VIII-a. La terminarea învățământului gimnazial, elevii au nevoie să fie îndrumați către o formă de învățământ care li se potrivește sau pe care pot să o urmeze, iar învățământul obligatoriu nu acordă suficientă importanță promovării domeniilor de activitate existente.

„La HORNBACH, promovarea acestor domenii se realizează prin două proiecte – Școala de Carte și Meserii și Școala Altfel -, care sunt aduse în atenție elevilor prin numeroase întâlniri directe în școli, prin prezența la târguri educaționale și în cadrul magazinelor. Deosebit de importante pentru noi sunt întâlnirile directe cu elevii, părinții și diriginții, pentru a le prezenta acest sistem de învățământ, beneficiile de care se pot bucura și experiența practică pe care o acumulează elevii deja de pe băncile școlii“, a adăugat Mugurel-Horia Rusu.

Pe lângă avantajul învățării unei profesii, elevii beneficiază de o bursă lunară de 400 de lei, transport decontat și masă asigurată pe perioada stagiilor de practică. În plus, aceștia își pot continua studiile după finalizarea învățământului profesional dual.

Share this post

No comments

Add yours