Hope and Homes for Children și JYSK România susține programul de închidere a orfelinatelor

Hope and Homes for Children și JYSK România continuă parteneriatul strategic început în 2017, prin care retailerul danez și-a propus să susțină programul de închidere a orfelinatelor prin dotarea și utilarea caselor de tip familial care vor fi dezvoltate de Fundație pe o perioadă de trei ani.

Hope and Homes for Children are ca obiectiv închiderea tuturor instituțiilor de tip vechi din România, așa numitele orfelinate, până în 2026. Programele Fundației urmăresc înlocuirea sistemului instituționalizat de protecție a copilului cu unul bazat pe conceptul familial, prin reintegrarea în familie atunci când este posibil, plasarea în asistență maternală sau în case de tip familial a copiilor din orfelinate. În aceste case, copiii și tinerii au șansa de a trăi într-un mediu cât mai apropiat de cel familial, primesc îngrijire, educație, sprijin emoțional și consiliere pentru dezvoltarea deprinderilor necesare unui trai independent.

Parteneriatul dintre JYSK România și Hope and Homes for Children a început în 2017 când s-a semnat un contract de parteneriat pe o perioadă de trei ani, cu valoarea totală de 1 milion de lei. În baza acestuia, JYSK România s-a angajat să doteze cu mobilier și accesorii casele de tip familial pe care Hope and Homes for Children le va deschide până în 2020.

În perioada 2017-2019 au fost mobilate cu sprijinul JYSK România,10 case de tip familial în care s-au mutat 120 de copii: CTF Petru Rareș -Târgu Frumos, jud Iași, CTF Teilor – Târgu Frumos, jud Iași, CTF Năsăud 1 – Năsăud, jud Bistrița Năsăud, CTF Năsăud 2 – Năsăud, jud Bistrița Năsăud, CTF Bistrița – jud Bistrița Năsăud, CTF Felix – Roznov, jud Neamț, CTF Felicia – Piatra Neamț, jud Neamț, CTF Spartanii -Târgu Frumos, jud Iași, CTF Motanul Încălțat – Târgu Frumos, jud Iași, CTF Cavalerii – București sector 4.

Alte 8 case de tip familial ce urmează să fie construite de către Fundație, vor fi mobilate și utilate cu sprijinul JYSK România.

În cadrul programului de Integrare profesională, Hope and Homes for Children România cu sprijinul JYSK România, sprijină un număr de 11 tineri care au ieșit recent din sistemul de protecție a copilului să se integreze în societate și să dobândească abilități de trai independent. Cu sprijinul JYSK România, tinerii au fost ajutați cu plata taxelor restante și a chiriei pe o perioadă determinată, achiziționarea și donarea de produse alimentare pe o perioadă determinată până la găsirea unui loc de muncă și dobândirea independenței financiare, suplimentarea articolelor de îmbrăcăminte și achiziționarea de produse de igienă personală și a locuinței, două aspecte importante pentru integrarea în comunitate a tinerilor. De asemenea au fost ajutați cu achiziționarea de aparatură electrocasnice, îndrumare și asistare în vederea angajării pe piața muncii, sprijin în vederea identificării unei locuințe de închiriat și consiliere în privința gestionării responsabile a locuinței, consiliere în ceea ce privește abilitățile de trai independent cum ar fi: gătit, curățenie, igienă, administrarea resurselor financiare, accesarea serviciilor din comunitate, a instituțiilor publice.

În baza aceluiași efort de a reda copilăria copiilor din orfelinate, în vara 2019, JYSK România și Hope and Homes for Children au realizat campania „Am nevoie de tine”, suma obținută în urma donațiilor fiind distribuită către programul de închidere a instituțiilor de tip vechi susținut de Fundație.

În următorii ani de parteneriat, sprijinul grupului JYSK va fi direcționat către alte case de tip familial ce urmează a fi inaugurate de Fundație, precum și către beneficiarii programului de prevenire a separării copilului de familie.

Ștefan Dărăbuș, Director regional, Europa Centrală și de Sud, Hope and Homes for Children — „Le mulțumim partenerilor de la JYSK România pentru că ne sunt în continuare alături și ne sprijină în munca noastră de a închide orfelinatele din România. Datorită lor și multor altor oameni generoși care susțin programele Hope and Homes for Children, sute de copii au șansa să schimbe traiul într-o instituție-mamut, unde sunt lipsiți de grija și atenția cuvenite, cu viață asemănătoare uneia din sânul unei familii, înconjurați de dragoste și sprijiniți să își urmeze visurile.”

Alex Bratu, Country Manager JYSK România și Bulgaria — „Credem în parteneriate pe termen lung, care au un impact în timp și care pot produce o schimbare importantă în viața oamenilor. Colaborarea cu Hope and Homes for Children România este un astfel de parteneriat, care a ajutat până acum 120 de copii să aibă o viață mai bună și să se bucure de o copilărie adevărată. De fiecare dată când Hope and Homes inaugurează o nouă casă de tip familial suntem curioși să vedem cum arată și să îi cunoaștem pe copiii care se mută în ea. Așteptăm așadar cu nerăbdare să vedem cât mai mulți copii care părăsesc instituțiile de tip vechi și se mută în case pe care chiar să le poată numi acasă”.

Share this post

No comments

Add yours