Grupul MOL a decis: Câștigătorii competiției UPP au fost desemnați

În urmă cu mai mult timp, Grupul MOL a provocat mai mulți studenți și adolescenți să se înscrie într-un concurs inedit, ce le-a pus la contribuție abilitățile de a rezolva probleme din sfera industrială și strategică.

4f327ead7f57a

Dacă în prima fază s-au întrecut în mediul virtual, aceștia au realizat studii de caz care au evidențiat problemele reale cu care MOL Group s-a confruntat în Pakistan, în domeniul Explorării şi Producţiei, acum aceștia au desemnat echipele câștigătoare ale competiției UPPP.

Cele mai bune 10 echipe din cele șase ţări înscrise au ajuns în finală organizată la Budapesta în perioada 9-11 decembrie. Pe durata etapei finale, echipele au trebuit să rezolve probe legate de motto-ul programului “Înscrie-te dacă ai curaj!” într-o tabăra special amenajată pentru finalişti. În timpul probei desfăşurată în timp real, cele mai bune 5 echipe au trebuit să-şi susţină studiul de caz în faţă reprezentanţilor Grupului MOL.

Pe baza evaluării juriului, primele trei echipe clasate au câştigat 20.000 de euro şi şansă de a lucra în cadrul Grupului MOL şi oportunitatea de a începe un program de 18 luni prin platforma de recrutare UPPP.

Sursa: molromania.ro

Share this post

No comments

Add yours