“Ghiozdanul de școală”, trimis de Piraeus Bank România către zeci de școlari

O campanie inedită a fost derulată, în perioada 3 august-3 septembrie, de către Piraeus Bank România, prin care s-a dorit prevenirea abandonului școlar pentru elevii înscriși în programul național Fondul Special pentru Copii al Fundației Principesa Margareta a României.

Astfel, pentru al 5-lea an consecutiv, au fost expediate colete cu donații în valoare totală de 46.377 lei și peste 9.700 de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte către 40 familii din 15 județe. În cadrul campaniei, în care s-au mobilizat peste 350 de voluntari din cadrul băncii, Piraeus Bank România a sponsorizat achiziția de ghiozdane complet echipate pentru 50 de școlari și a suportat costurile de transport pentru donații similare către încă 82 de școlari.

“Implicarea activă în comunitate și sprijinirea continuă a educației sunt elementele care au stat la baza construirii comunității de voluntari interni ai Piraeus Bank România, tot mai numeroasă cu fiecare an. Prin eforturile băncii și ale voluntarilor interni, am reușit să contribuim la bucuria de început de an școlar pentru copii din medii defavorizate din toată țara, lucru de care suntem foarte mândri!”, a declarat Veronica Gheorghiu, coordonatorul acțiunii de voluntariat “Ghiozdanul de Școală”.

Piraeus Bank Romania a contactat familiile aflate în dificultate și a identificat nevoile specifice fiecărui copil, a colectat donațiile, s-a implicat în achiziționarea și distribuirea produselor, astfel încât acestea să ajungă în timp util și în mod echilibrat la cei 132 de elevi înscriși în programul național Fondul Special pentru Copii. Mai mult, au fost pregătite donații și pentru frați mai mici sau neșcolarizați din cauza problemelor grave de sănătate din familiile defavorizate. În total, au fost susținuți aproximativ 150 de copii din județele Alba, Bacău, Bistrița, București, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Sălaj și Sibiu.

“Pot spune că, împreună cu echipa Piraeus Bank România am trecut deja în clasa a V-a; vorbim de 5 ani de fapte frumoase pentru copiii mai puțin norocoși din peste 20 de județe ale țării. Zilele acestea am avut cu toții parte de noi experiențe, am legat noi prietenii și am descoperit oameni cu inima mare, care prin voință și sensibilitatea ne-au demonstrat că nu este totul pierdut și că împreună putem face lucruri mari și frumoase. Cred că bucuria de pe chipurile celor 150 de copii care au primit la acest început de an școlar pachete cu rechizite, încălțăminte, haine și alimente este cea mai bună dovadă că această campanie și-a atins scopul!”, a spus Sorin Marinescu – coordonatorul programului național Fondul Special pentru Copii al Fundației Principesa Margareta a României.

Pe 28 iunie 2018, Piraeus Bank România a fost preluată de fondul american de investiții J.C.Flowers &Co. Este prima investiție pe care fondul o face pe piața din România și în Europa Centrala și de Est.

Pe 17 iulie, BERD a achiziționat 19% din acțiunile Piraeus Bank România.

Share this post

No comments

Add yours