Gala Trofeelor Alexandrion va avea loc pe 7 februarie

Fundația Alexandrion organizează, pentru al patrulea an la rând, Gala Trofeelor Alexandrion. Distincțiile și recompensele financiare oferite în cadrul evenimentului sunt dedicate sportivilor care au obținut performanțe deosebite în 2018 și reprezintă singurul demers de acest fel organizat și susținut în totalitate de o entitate privată. Ceremonia de premiere, în timpul căreia vor fi oferite cele 10 trofee, va avea loc pe 7 februarie, în București, în prezența a peste 300 de invitați.

Trofeele Alexandrion sunt menite să răsplătească rezultatele excelente în sport, dar și să ajute sportivii să atragă atenția asupra nevoilor uriașe din acest domeniu, care necesită o implicare constantă și mai activă a statului, dar și a mediului privat.
Trofeele Alexandrion sunt acordate anual de către Fundația Alexandrion în urma consultării cu reprezentanții a peste 20 de redacții sportive din România, dar și a unor instituții publice abilitate. În alegerea câștigătorilor se ține cont de reușitele naționale și internațioanle ale sportivilor din anul care s-a încheiat.

La edițiile anterioare, au fost oferite deja 34 de Trofee. Printre câștigătorii acestora sunt: Marian Drăgulescu(gimnastică), Elizabeta Samara și Daniela Dodean(tenis de masă), Simona Halep (tenis de câmp), Horia Tecău (tenis de câmp), Anghel Iordănescu (fotbal), Tiberiu Dolniceanu (spadă), Ana Maria Brânză (scrimă), Cristina Neagu (handbal), Cristiana Stancu (arte marţiale) şi Andreea Chiţu (judo), echipa de canotaj 8+1 a României care a cucerit bronzul la Jocurile Olimpice din 2016, Alexandru Bologa(judo), componentele echipei feminine de spadă din 2016, Simona Gherman, Simona Pop, Ana-Maria Popescu și Loredana Dinu, Oana Manea (handbal), perechea Horia Tecău/Florin Mergea (tenis) – vicecampioni JO, Cătălina Ponor (gimnastică), Albert Saritov (lupte), Gianina Beleagă și Ionela Lehaci (canotaj campioană mondială), Loredana Toma (haltere – 3 medalii de aur la Mondiale), Alina Vuc (vicecampioană mondială la lupte), Echipa feminină de canotaj 8+1 a României, formată din: Laura Oprea, Mădălina Bereș, Adelina Maria Bogus, Mihaela Petrila, Viviana Iuliana Bejunariu, Ioana Vrinceanu, Iuliana Popa, Denisa Tilvescu, Daniela Drunceanu (campioană mondială și europeană) sau Echipa feminină de tenis de masă formată din: Adina Mihaela Diaconu, Elizabeta Samara, Irina Ciobanu, Daniela Dodean Monteiro, Bernadette Szocs – (campioană europeană).

Și pentru 2018 avem câștigătorii ai Trofeelor Alexandrion Speranța

Pentru 2017 câștigătorii Trofeelor Alexandrion Speranța au fost: Elena Chiriac(taekwondo); Andra Simion (tenis de câmp); Theo Matican (ciclist paralimpic) și Diana Cimpoca (patinaj).

Implicarea Fundației Alexandrion în susținerea sportului românesc

Ciclismul, polo pe apă sau tenisul de câmp sunt de asemenea printre sporturile pe care Fundația Alexandrion le susține. Nici echipele de fotbal, handbal sau rugby nu au fost uitate și beneficiază de suportul Fundației.

Trofeele Alexandrion reprezintă un demers în premieră în România, ce face parte din strategia Fundaţiei de a sprijini excelența și performanța sportivă. În paralel, Fundația este unul dintre cei mai activi susținători ai culturii române, premiind, anual, personalități culturale consacrate sau aflate la început de carieră, prin cele două gale pe care le organizează – Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu și Gala Premiilor Matei Brâncoveanu.

Share this post

No comments

Add yours