Fundația Regală Margareta a României anunță finalitatea proiectului Tinere Talente – Susținerea artiștilor și profesioniștilor din sectoarele creative și culturale

Fundația Regală Margareta a României, în calitate de promotor al proiectului „Tinere Talente – Susținerea artiștilor și profesioniștilor din sectoarele creative și culturale” organizează pe 29 august, de la ora 17:00, la Elite Art Gallery (Piața Națiunilor Unite nr. 3-5), conferința de închidere a proiectului.

Evenimentul va aduce în atenția participanților informații despre activitățile derulate în proiect pe perioada implementării, obiectivele și impactul acestora.

O parte din tinerii artiști vizuali și muzicieni implicați în proiect vor fi prezenți în cadrul conferinței și vor împărtăși publicului din propriile experiențe din activitățile proiectului: de la tabăra de creație din Piatra Neamț, la programele de mentorat cu personalități consacrate ale vieții artistice și culturale din România, până la programul de mobilitate din Norvegia. În cadrul conferinței vor fi prezentate rezultatele proiectului, cu videoclipuri și imagini reprezentative de la concertele și expozițiile organizate în proiect și fotografii din cadrul workshop-urilor și trainingurilor.

Proiectul Tinere Talente – Susținerea artiștilor și profesioniștilor din sectoarele creative și culturale s-a desfășurat în perioada septembrie 2021 – august 2022 și a urmărit dezvoltarea sustenabilă și inovativă a industriilor culturale și creative din România, prin stimularea aptitudinilor și dezvoltarea competențelor a 30 tineri artiști plastici și muzicieni. Artiștii au participat la o tabără de creație, la sesiuni de mentorat și la activități de artă contemporană organizate pentru promovarea actului lor artistic. Tinerii artiști au beneficiat, de asemenea, de un transfer de cunoștințe, în urma unei vizite de documentare și schimb de experiență în Norvegia. Prin organizarea și promovarea a 6 inițiative de artă contemporană, concerte și expoziții, și a unei dezbateri publice privind sprijinirea tinerilor artiști, proiectul a contribuit la creșterea accesului la cultură pentru 900 de participanți. În același timp, 120 de artiști debutanți și profesioniști din domenii creative și culturale au beneficiat de 3 workshop-uri (antreprenoriat, management de proiect și marketing online) pentru dezvoltarea competențelor și 40 dintre ei au beneficiat de consultanță individuală pentru realizarea unui plan de afacere în domeniile culturale/creative.

Proiectul „Tinere Talente – Susținerea artiștilor și profesioniștilor din sectoarele creative și culturale” este un proiect finanțat prin Granturile SEE 2014-2021, în cadrul Programului RO-CULTURA. Valoarea totală a proiectului este de 963.678 lei (195.809,81 EUR), dintre care valoarea nerambursabilă este de 867.310,20 lei (176.228,83 EUR). Proiectul este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

Share this post

No comments

Add yours