Fă o faptă bună! Înscrie-te la Herbalife Brașov Triatlon și ajută la construcția casei Herbalife

Dacă ești pasionat de înot, ciclism sau alergare și îți dorești să faci o faptă bună înscrie-te la Herbalife Brașov Triatlon, concurs în urma căruia se vor derula lucrări de reabilitate a Centrului de primire în regim de urgență Cireșarii II  din sectorul 5, București, dar și programe de îmbunătățire a nutriției și a stilului de viață al celor peste 50 de copii aflați în plasament.

Herbalife-Triatlon-Buftea-2014-1

Astfel, începând ieri, te poți înscrie la competiția inedită, ce se va desfășura pe 19 iulie și care vine cu un concept inovativ, cu multe noutăţi şi surprize pentru toţi participanţii care vor lua startul în oraşul din inima Transilvaniei.

Herbalife Braşov Triathlon este o competiție cu un caracter unic printre concursurile de triatlon din România și din țările învecinate, atât prin gradul de dificultate al traseului și frumusețea acestuia, cât și prin poziția centrală a orașului Brașov în România, fapt ce crește potențialul concursului de a deveni un eveniment foarte important printre practicanții atât profesioniști cât și amatori.

”Triatlonul Braşov a devenit un eveniment de referinţă în calendarul competiţiilor de triatlon din România reuşind să treacă testul primelor două ediţii. Începând cu anul acesta, ne-am asociat cu două organizaţii puternice, Herbalife şi Clubul Sportiv Smart Atletic, care vor ridica  valoarea şi nivelul de organizare al evenimentului”, declară Alex Enache, organizator al competiției Herbalife Braşov Triathlon.

Fie că ești la primul triatlon, fie că ești mai competitive, te poți înscrie la următoarele probe

  • triatlon individual şi ştafetă sprint: 500m înot + 27km bicicletă + 4km alergare
  • triatlon individual şi ştafetă olimpică: 1500m înot + 47km bicicletă + 8km alergare

Cei care doresc să se înscrie ar trebui să se grăbească, deoarece sunt disponibile doar 300 de locuri la probele individuale şi 50 de locuri la ştafete. Iar traseul este unul cu totul deosebit, zona de start fiind situată în zona Codlea, proba de bicicletă va trece prin Poiana Braşov, iar finish-ul va fi în centrul istoric al oraşului – în Piaţa Sfatului (între Biserica Neagră şi Biserica Muzeu), cu trecere pe lângă zidul cetăţii vechi şi Bastionul Ţesătorilor, pe sub Tâmpa.

Sursa: http://www.brasovtriathlon.ro

 

Share this post

No comments

Add yours