Dorna și Salvați Copiii România au dotat zece maternități cu echipament necesar copiilor născuți prematur

Dorna și Salvați Copiii România au finalizat dotarea a 10 maternități cu echipament necesar copiilor născuți prematur, în cadrul ediției cu numărul 7 a campaniei Grijă pentru Copii – „Strigăt de viață”, susținută, încă din anul 2015, de Simona Halep.

Cu echipamentele donate în acest an, numărul instituțiilor de sănătate care au beneficiat de aceste dotări a ajuns la 66 iar valoarea totală a echipamentelor depășește 800.000 de euro.

Anul acesta, au fost dotate cu aparatură indispensabilă bebelușilor născuți înainte de termen spitale din județele Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Caraș-Severin, Dâmbovița, Galați, Neamț, Suceava și Vaslui. Fiecare dintre aceste instituții de sănătate își completează astfel secțiile de neonatologie pentru a face mai bine față cazurilor de copii născuți înainte de termen.

”Am început campania din acest an în luna aprilie, cu un eveniment marcat de o puternică emoție: concertul extraordinar al Orchestrei Naționale Radio, la care a participat și Simona Halep. Concertul a început cu un moment neașteptat de liniște care ne-a făcut să înțelegem cât de important este strigătul din primele clipe de viață ale nou-născutului. Am îndemnat oamenii să dea o voce celor care nu pot să se facă auziți, dând share mesajului #StrigătdeViață. Dotările realizate prin campania Grijă pentru Copii – „Strigăt de viață” materializează această susținere și dau micuților o șansă în plus să supraviețuiască”, spune Daria Gonța, Senior Brand Manager, Coca-Cola România.

Campania „Grijă pentru copii” a fost lansată de Dorna împreună cu Salvați Copiii România în anul 2013, în scopul susținerii unor programe pentru îngrijirea corespunzătoare a nou-născuților prematur.

”Pentru copiii veniți pe lume prea devreme, un minut poate face diferența între viață și moarte. De șapte ani, Salvați Copiii împreună cu Dorna luptă pentru salvarea celor mai mici luptători dotând maternitățile cu echipamente performante pentru combaterea mortalității infantile. Copiii prematuri se luptă pentru fiecare clipă, pentru fiecare bătaie a inimii și nu renunță atât de ușor la viață. E o lecție pe care ei ne-au predat-o tuturor și ne-au determinat să construim parteneriate cu medici dedicați și companii care au înțeles că este necesar să fim alături de cei mici și să facem tot ce ne stă în putință pentru a schimba datele sumbre ale mortalității infantile”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Share this post

No comments

Add yours