Dependența de alcool, din părinte-n copil. Ursus, cercetare unică în România

Unul din zece români consumă alcool de mai multe ori într-o săptămână. 13% dintre ei au pierderi de memorie, dar nu renunță. Se îneacă în alcool în continuare. 26% au o predispoziție spre dependența de alcool, iar 4% sunt deja dependenți. O arată cel mai recent studiu Avangarde. A constatat-o  și unul dintre cei mai mari producători de bere din România, Ursus Breweries. 

foto: inblick.se

foto: inblick.se

Împreună cu Demos Marea Britanie și Institutul Român pentru Politici Publice, Ursus Breweries a lansat prima cercetare națională care studiază legăturile dintre modelele parentale, consumul de alcool și probabilitatea abuzului de alcool la următoarele generații.

“Cât de mult influențează stilurile parentale consumul de alcool la minori în România?” și “Există o corelație între consumul de alcool al părinților și stilul lor parental?” sunt doar două dintre întrebările la care răspunde studiul “Resimțind efectele: România – Stiluri parentale și influența consumului de alcool la minori”. 

Dependența de alcool, la pachet cu violența și sărăcia

În ciuda diferențelor de gen, nivelurile ridicate de alcool sunt transmise din generație în generație. În plus, familiile ce fac abuz de alcool se confruntă adesea cu  inactivitatea profesională, boli cronice, un deces în familie sau probleme de sănătate mintală. În majoritatea cazurilor, cei care au luat interviurile au mai constatat: neglijență, violență, consum excesiv sau o abordare deficitară a procesului de creștere și educare a copiilor.

Vocea copiilor

“Este necesar să dăm mai multă atenție vocii copiilor, să îi ascultăm cu adevărat și mai ales să-i implicăm mai mult în deciziile care-i privesc direct, atât în familie, cât și la nivel instituțional. Sprijinirea parentalității pozitive este de asemena extrem de importantă pentru dezvoltarea copilului, dar și pentru prevenirea abuzurilor”, explică Daniela Gheorghe, psiholog și coordonatorul cercetării.

“Resimțind efectele: Romania” este prima cercetare de acest tip din România. La baza acestei cercetări se regăsește atât un studiu cantitativ realizat pe un eșantion de 1.062 de respondenți, cât și un studiu calitativ care a cuprins 26 de interviuri semi-structurate.

Desprealcool.ro

“Susținerea Ursus Breweries pentru studiul Demos, ca inițiativă de pionierat absolut în România, reprezintă o continuare a eforturilor constante pe care le întreprindem prin platforma noastră www.desprealcool.ro, cât și prin programe și inițiative specifice menite să prevină un consum abuziv de alcool și consumul de alcool de către minori. Sperăm ca rezultatul muncii de peste un an a co-autorilor și consultanților, într-un format care a beneficiat inclusiv de aportul nemijlocit al altor actori instituționali reuniți în Comitetul Consultativ, să producă prin recomandările făcute ecourile necesare și să genereze implementarea de măsuri concrete de către autorități și alți actori interesați”, a declarat Robert Uzună, Corporate Affairs Director Ursus Breweries.

Autorii au făcut recomandări Guvernului, organizaţiilor nonguvernamentale, precum și întregii comunități:

• Politici și strategii de prevenire a consumului excesiv de alcool în România.
• Campanii de informare și sensibilizare – pentru conștientizarea legăturii dintre creșterea și educarea copiilor de către părinți și consumul de alcool de către copiii acestora.
• Intervenții de tip depistare și consiliere rapidă – implicarea medicilor de familie, a medicilor de medicină generală din spitalele din România și consilierea psihologică adresată în special părinților.
• Intervenția precoce – creșterea investițiilor pentru intervențiile în primii ani de viață (în special în zonele cu un grad de risc ridicat) care să le aibă în vedere pe mamele însărcinate, pe familiile nou întemeiate și pe copiii din ciclul primar.

Share this post

No comments

Add yours