Ce trebuie să știi despre modificările legislative privind reciclarea deşeurilor! Avertismentul lansat de specialiști

Ordonanța de urgență 74/2018, ce a fost publicată în data de 19 iulie 2018, aduce modificări fundamentale Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, însă, o analiză realizată de reprezentanţii Pricewaterhouse­Cooers (PwC) România a arătat că normele acesteia nu sunt foarte clare, iar obiectivele nu par a fi realiste, arată reprezentanţii companiei de consultanţă şi audit.

„Principiile ordonanţei de urgenţă 74/2018 sunt: „Plă­teşte pentru cât arunci“, „Răspunderea extinsă a producătorului“ şi „Con­tribuţia pentru economia circulaă (taxa de depozitare)“, însă conceptul „Plăteşte pentru cât arunci“ a fost introdus în 2016, dar anul acesta au fost făcute modificări“, a spus Daniel Anghel, liderul echipei de servicii de consultanţă fiscală şi juridică a PwC România.

„Nu există o schimbare de filosofie, e acelaşi lucru, spus cu alte cuvinte“, adaugă Dan Dascălu, partener al firmei de avocatură afiliate la Pwc D&B David şi Baias, conform ZF.

OUG 74/2018 reprezintă un prim pas în asigurarea unui cadru juridic optim pentru realizarea obligaţiilor prevăzute în pachetul de legi Economia Circulară.

Share this post

No comments

Add yours