Bucharest Charity Fashion Show va avea loc pe 29 martie! Cum poți schimba viața persoanelor defavorizate!

Bucharest Charity Fashion Show, cel mai glamoureveniment caritabil, ce este organizat de Fundația Inovații Sociale Regina Maria și IWA: International Women’s Association of Bucharest va avea loc vineri, 29 martie, la Stejarii Country Club.

Astfel, sub tematica, Uniting the World in the Spirit of Giving, BCFS este singurul eveniment care a reușit să aducă laolaltă comunități din peste 15 țări pentru a susține o cauză socială cu un impact semnificativ în schimbarea vieții persoanelor defavorizate. Este binecunoscut faptul că problemele stomatologice afectează în mod disproporționat comunitățile marginalizate social, reducând totodată și șansele acestora de reintegrare socială.

Scopul evenimentului este strângerea fondurilor necesare pentru a deschide 2 noi cabinete stomatologice în policlinicile sociale ale Fundației: unul care va răspunde nevoilor copiilor și adulților cu dizabilități și unul dedicat cazurilor complexe de chirurgie dentară.

La eveniment vor participa peste 250 de personalități din mediul de afaceri, media, persoane publice, influenceri, reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, precum și diplomați de top, ca Ambasadorul Statelor Unite ale Americii – E.S dl. Hans Klemm, Ambasadorul Republicii Federale Germania – E.S dl. Cord Meier-Klodt, Ambasadorul Republicii Coreea de Sud – E.S dl. Kim Eun-Joong, Ambasadorul Indiei – E.S. dl. Thanglura Darlong, Ambasadorul Israelului – E.S. dl. David Saranga, Ambasadorul Africii de Sud – E.S. dl. I.J. Mbalula, Ambasadorul Federației Ruse – E.S. dl. Valeri Kuzmin si dl. Serge Rameau, Consul Onorific al Republicii Madagascar.

Ambasadorul german la București, E.S. dl. Cord Meier-Klodt, a declarat: „Va fi o mare plăcere pentru mine să particip la acest eveniment de strângere de fonduri, care nu numai că susține unul dintre cele mai vulnerabile grupuri sociale, ci și unifică o comunitate multiculturală pentru un scop comun, nobil. Se zice că actele de caritate se învața acasă, de aceea încurajez pe fiecare dintre voi să aduceți o contribuție personală pentru oamenii pe care îi deservește această cauză socială. Un singur act de bunătate va genera acțiuni colective care ar putea salva vieți “, a adăugat el.

Împreună cu Alin Galatescu ca Director Artistic, IWA: International Women’s Association of Bucharest și Fundația Inovații Sociale Regina Maria aduc pe scenă 6 designeri români de renume: Eli Lăslean, Simona Semen, Diana Dianu, Aleha Toncea, Alexandra Calafeteanu și

Svetlana Karahan, care își vor prezenta noile colecții și care vor oferi spre licitație creații vestimentare originale, precum și costume tradiționale ale țărilor participante, reinterpretate într-o viziune proprie. Show-ul va fi prezentat de Teo Trandafir și se va încheia cu o paradă de costume tradiționale din întreaga lume, o contribuție unică a IWA.

În luna celebrării femeilor de pretutindeni, Fundația Inovații Sociale Regina Maria și IWA își unesc forțele în lupta pentru sănătatea altor femei prin intermediul unui eveniment plin de culoare și speranță, al cărui scop suprem este strângerea a 100.000 Euro. Te poți implica și tu, achiziționând bilet de aici.

Pentru a deveni sponsori ai evenimentului, gasiți aici mai multe detalii despre pachetele de sponsorizare.

Share this post

No comments

Add yours