Asociația CSR Nest lansează proiectul Laboratorul Verde Buftea

Începând cu luna octombrie a acestui an, Asociația CSR Nest lansează proiectul Laboratorul Verde Buftea, un proiect-pilot care va contribui la îmbunătățirea peisajului urban din Buftea prin realizarea a două grădini urbane recreativ-terapeutice. Grădinile vor utiliza resursele din comunitate, astfel încât acestea să fie valorificate la maximum, în spiritul economiei circulare.

Proiectul Laboratorul Verde Buftea este susținut prin Fondul pentru un viitor mai bun în comunități – un fond lansat împreună cu Federația Fundațiile Comunitare din România (FFCR), finanțat de Lidl România și implementat la Buftea prin Fundația Comunitară București. Proiectul, realizat de Asociația CSR Nest, beneficiază de finanțare în valoare de 50.500 RON.

Grădinile vor fi amenajate în zona centrală a orașului Buftea (pe parcele de teren puse la dispoziție de către Palatul Copiilor și Elevilor Ilfov si Primăria Buftea) și vor reutiliza apa pluvială pentru udarea plantelor, precum și resturile vegetale generate transformate în compost, ca fertilizator pentru plante.

Scopul proiectului este familiarizarea locuitorilor din acest oraș cu grădinăritul urban, cu colectarea deșeurilor compostabile și utilizarea compostului ca îngrășământ natural. Implicarea în creșterea acestor grădini și frecventarea lor vor conduce la dezvoltarea unui nou spirit comunitar în oraș.

Principalele obiective ale proiectului sunt:

  • Oferirea unor soluții de îngrijire/administrare a spațiilor verzi nefolosite sau insuficient folosite din Buftea;
  • Creșterea gradului de responsabilizare civică a oamenilor, a implicării lor active la amenajarea, înfrumusețarea și păstrarea curățeniei spațiilor verzi din oraș;
  • Reducerea poluării mediului prin activități și demonstrații practice privind colectarea separată a deșeurilor și compostarea deșeurilor biodegradabile verzi.

„Dincolo de impactul pe care îl va avea în comunitatea locală, proiectul Laboratorul Verde Buftea confirmă încă o dată direcția strategică a Asociației CSR Nest – dezvoltarea comunitară – prin motivarea oamenilor de a se ajuta pe ei înșiși, crearea spiritului civic, stimularea inițiativei individuale și colective, și a cooperării între membrii comunității, generând astfel o serie de schimbări pozitive în viața acestora”, spune Sergiu Sebeși, Președinte Asociația CSR Nest.

Share this post

No comments

Add yours