Asociația ”Ana și Copiii”, ajutor de 35.000 de dolari pentru sprijinirea copiilor vulnerabili

Asociația ”Ana și Copiii”, care susține copiii vulnerabili, a primit al doilea grant, în valoare de 35.000 de dolari din partea Fundației Herbalife Family (Herbalife Family Foundation – HFF.

Recunoscută pentru proiectele inedite pe care le-a dezvoltat până în prezent, HFF a donat, anul trecut, 10.000 de dolari Asociaţiei „Ana şi Copiii”, oferind o nutriţie sănătoasă celor 150 de copii, fructele și legumele regăsindu-se în meniul lor zilnic.

“Ne bucurăm să putem contribui la această misiune, atât financiar, cât și cu activități de voluntariat. Toate acestea se datorează generozităţii Membrilor Independenţi Herbalife Nutrition. Mulţumesc tuturor celor care au donat şi au făcut posibilă continuarea acestui proiect,” a declarat Romeo Căzănescu, Country Director Herbalife Nutrition România, Moldova şi Ungaria.

Până acum, cu sprijinul Membrilor Independenţi Herbalife Nutrition au fost oferite peste 60.000 de mese pentru copiii din Centrele de zi “Ana și Copiii” din județele București, Prahova și Călărași. Copiii au beneficiat zilnic, de luni până vineri, de câte două mese consistente și sănătoase: o masă de prânz (supă de legume, fel principal, fructe) şi o gustare.

Asociația “Ana și Copiii” își propune să construiască un Centru de Excelență în București, care să deservească 100 de copii aflați în situații vulnerabile. Programul “Casa Herbalife” sprijină această inițiativă, iar fondurile strânse vor fi alocate construirii și utilării bucătăriei și spațiului de servit masa, astfel încât cei mici să beneficieze de cele mai bune condiții.

În România, programul “Casa Herbalife” a fost lansat în anul 2010 și a acordat sprijin Centrului de Primire în Regim de Urgență „Cireșarii II”. Din 2017 programul își continuă misiunea alături de Asociația “Ana și Copiii” îmbunătăţind calitate vieţii copiilor şi a familiilor lor, oferindu-le o nutriţie sănătoasă şi acces la educaţie nutriţională specializată.

Share this post

No comments

Add yours