ARIL a dotat Spitalul Universitar de Urgență București cu un flowcitometru în valoare de circa 200.000 de euro

Asociația Română împotriva Leucemiei (ARIL) le oferă pacienților cu leucemie o șansă la viață, căci a donat Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB) un flowcitometru în valoare de circa 200.000 de euro, echipament care este esențial în diagnosticarea rapidă și corectă a bolilor hematologice.

cancer_copii_99293500

Astfel, în urma acestui proiect, cel puțin 10.000 de pacienți pe an bolnavi de cancerpe care spitalul îi tratează, dar nu numai ei, întrucât lor li se pot alătura și bolnavii care nu pot beneficia de diagnosticare rapidă într-un alt centru medical.

‘Fiind o fostă pacientă, ajunsă în fază terminală și salvată, am dorit să pun experiența mea în slujba bolnavilor de leucemie. Imediat după ce am terminat tratamentele, am luat decizia că nu voi întoarce spatele niciunui pacient și că îi voi ajuta cu tot ce voi putea, astfel ca pacienții să aibă o șansă în plus la viață. De aceea, am fondat, în 2006, Asociația Română împotriva Leucemiei, alături de Iustina Mocanu, în memoria căreia dedicăm acest proiect, dar și de alți pacienți, aparținători și persoane care au dorit să se implice’, a declarat, luni, Monica Bunaciu, președinta ARIL.

‘Acest aparat reprezintă în momentul de față un pas înainte al Laboratorului de hematologie din cadrul Spitalului Universitar către standardul de diagnostic imunofenotipic, ce ne va permite alinierea la standardul european de diagnostic al leucemiilor și limfoamelor’, a declarat, la rândul său, conf. Dr. Horia Bumbea, medic primar hematologie clinică și responsabil al Departamentului de flowcitometrie al SUUB.

Fondurile necesare achiziționării acestui aparat performant au fost colectate prin redirecționarea celor 20% (impozitul pe profitul companiilor), redirecționarea celor 2% din impozitul pe venit de la mii de persoane fizice, sponsorizări, precum și prin organizarea unor spectacole caritabile de teatru.

Sursa: Agerpres

Share this post

No comments

Add yours