Arctic lansează campania ♥️ Arctic printr-un parteneriat cu MagiCAMP

Arctic, brandul care face parte din viețile românilor de aproape 50 de ani, anunță lansarea campaniei ♥️ Arctic printr-un parteneriat cu MagiCAMP, asociația care vine în ajutorul copiilor cu diagnostic oncologic din România. Noua campanie vine în continuarea platformei Arctic cunoaște familiile de români din interior și are în centru patru valori fundamentale ce definesc brandul Arctic: dragostea, familia, prietenia și spiritul.

Prin intermediul noii campanii de comunicare, Arctic reprezintă vocea a patru proiecte MagiCAMP concepute pentru a oferi sprijin familiilor greu încercate. Descoperim cum situații dintre cele mai dificile pot găsi câteodată rezolvare prin solidaritate, compasiune și dragoste față de semeni.

„Arctic este un brand care în cei aproape 50 de ani de existență a evoluat împreună cu românii și a ajuns să fie parte din familia acestora. Ultimul studiu Ipsos* ne confirmă acest lucru: Arctic este aproape de inimile românilor atât în momentele fericite, cât și în cele mai puțin plăcute. Noua campanie exprimă angajamentul nostru de a produce și conduce către schimbarea în bine, atât prin partea de tehnologie, cât și prin valorile pe care le comunicăm. Ne-am bucurat să ne alăturăm proiectelor MagiCAMP, dar și să dezvoltăm noi proiecte împreună, prin intermediul cărora numeroase familii vor fi sprijinite”, a declarat Gabriel Eremia, Director de Marketing și Product Management al Arctic.

„Știm că fericirea nu ține de tipare sau reguli, de portrete ideale, ci de momente pe care le trăim împreună și de posibilitatea de a întinde o mână de ajutor atunci când cineva are mai mare nevoie. Deoarece Arctic are o istorie lungă alături de familiile de romani, a fost prezent în casele acestora atât în ​​momentele fericite, cât și în cele mai puțin plăcute și a evoluat odată cu ei, am considerat implicarea în CSR o etapă naturală în dezvoltarea brandului Arctic. Noi nu dorim să pretindem dragostea romanilor, ci să o câștigăm prin acțiuni concrete. Dacă din punct de vedere tehnologie avem o preocupare permanentă pentru optimizarea funcțiilor electrocasnicelor pentru a ușura viața de zi cu zi a oamenilor, din punct de vedere comunicare dorim să transmitem valorile de brand cu care ne identificam, respectiv: familie, prietenie, dragoste și valori spirituale.

De aceea, ♥️ Arctic are scopul de a-i uni pe oameni și de a-i determina să se alăture cauzelor susținute de noi”, a adăugat Daniela Costi, Brand Manager Arctic.

Campania reprezintă vibrația efectului Arctic asupra familiei, dragostei, prieteniei și spiritului, văzute ca un tot unitar. Sunt patru valori esențiale, pe care le putem împărtăși cu ceilalți.

„Atât MagiCAMP, cât și Arctic militează pentru valori sănătoase pentru societatea noastră, valori pe care le regăsim și în cadrul proiectelor noastre. Este o reală plăcere să văd companii precum Arctic implicate în inițiative de CSR, într-o lume în care este mare nevoie de așa ceva. Am lucrat împreună pentru realizarea unor mecanisme cât mai eficiente, astfel încât fiecare acțiune să ofere cât mai mult ajutor celor care au nevoie. Pe lângă alăturarea Arctic la proiectele noastre deja existente – MagicMakers și Bursele Magic, proiectul MagicLove a fost conceput special pentru Arctic, în timp ce CaravanaMagic este o ediție dedicată, de toamnă”, a declarat Melania Medeleanu, Fondator MagiCAMP.

Share this post

No comments

Add yours